HomeCOMPETIȚIIPrima participare la Campionatul Național a însemnat și primele șapte medalii

Prima participare la Campionatul Național a însemnat și primele șapte medalii

Deși suntem un club proaspăt înființat, iubim șahul dintotdeauna. Copiii pe care i-am pregătit, încă dinainte să demarăm proiectul Chess Masters, au ales să-și continue antrenamentele alături de noi. Suntem mândri că am reușit să confirmăm de la prima participare la Campionatul Național sub culorile clubului și să obținem împreună șapte medalii, patru de aur și trei de argint.

În cadrul întrecerii de șah-clasic Alexia Iordache a cucerit medalia de aur, după ce a dominat categoric turneul, și a reușit să adune 8.5 puncte din cele 9 runde disputate. Podiumul a fost completat de Maria Aldea, care deși a fost mică în grupă, a obținut medalia argint.

Proba de șah-rapid ne-a adus încă două medalii în vitrina clubului. Alexia Iordache a copiat rezultatul de la proba precedentă, acumulând tot 8,5 puncte din 9 partide, iar Maria Aldea a obținut 8 puncte.

Și în ultima zi când s-au jucat blitzurile, fetele noastre au menținut ștacheta sus. De data aceasta Maria a obținut 8,5 puncte și a câștigat aurul, iar medalia de argint a fost obținută de Alexia.

Despre proba de dezlegări putem spune că Alexia Iordache a avut un punctaj chiar mai bun decât al băieților de la aceeași categorie de vârstă, așadar era normal să câștige medalia de aur.

De la clubul nostru au mai participat Alexia Matache și Rareș Tufeanu, care au avut un parcurs bun. Cu siguranță vor veni și ei cu medalii de la următoarele turnee.

Este doar începutul unei frumoase prietenii între clubul Chess Masters și șahul de performanță!

Leave a comment